daca e ..

VREAU SA FIU SANATOASA!

Incepand de azi am sa fac tot ce pot face pentru a-mi ajuta corpul sa se vindece de toate bolile pe care le-am adunat de-a lungul celor 26 de ani de viata. Ba mai mult am sa ajut si odrasla de aproape 5 luni sa se vindece de dermatita…deocamdata alaptez dar va trebui in curand sa-i ofer si mancare, asa ca I NEED SOME ANSWERS QUICK!
Stiu ca boala e un indicator al unei probleme la nivel emotional. Multumesc bolii pentru asta. Stiu ca am puterea sa ma vindec in cel mai scurt timp dar deocamdata nu stapanesc tehnica:)…meanwhile ce pot manca pentru ai oferii corpului hrana necesara pentru o functionare optima? Ce pot manca pentru al ajuta si pe bebe sa scape de dermatita asta superba? Ce am sa-i dau sa manace cand ne apucam de diversificare?

Am sa incep sa tin o mini evidenta a programulul alimentar al familiei.

Two words. Leave proud

Acum inteleg mult mai bine expresia : fiecare cu pizda masii!

nasterea lui Resu presu

Any thing, to change, must
pass through death, through obscuration and dissolution. Gold
jewellery must be melted down before it is cast into another
shape. What refuses to die cannot be reborn.
Q: Barring the death of the body, how does one die?
M: Withdrawal, aloofness, letting go is death. To live fully, death
is essential; every ending makes a new beginning.
On the other hand, do understand, that only the dead can die,
not the living. That which is alive in you, is immortal.”
I am that-sri nisargadatta maharaj

Pe 28  noiembrie 2011 la ora 3:05 s-a nascut Rares. Dumnezeu sau cum vrei sa-i zici, a facut ca el sa se nasca acasa, in apartamentul nostru iubit de 2 camere direct in patul si pe salteaua, pe care a fost conceput. A avut norocul, pentru ca este un copil foarte norocos,sa aiba o moasa minunata, relaxata si sigura pe ea, cazuta fix din cer ca sa-l intampine. 

Au trecut  2 luni de cand acea experienta s-a petrecut. In tot acest timp am incercat in diverse moduri sa scriu un text care sa contina povestea nasterii lui Rares. Vroiam sa-l recitesc peste ani si sa-mi aduc aminte cum a fost. Am ajuns la concluzia ca oricat m-as chinui nu pot sa explic toate cele ce s-au intamplat asa cum s-au intamplat. Pentru unele lucruri nu exista cuvinte. Acum ,cand ma gandesc la nasterea acasa mi se pare cel mai normal lucru cu putinta. Asa de mult m-am schimbat in sarcina asta…totusi, la inceput lucrurile stateau cu totul si cu totul altfel.

Cand am aflat ca sunt insarcinata si ma gandeam ca trebuie sa nasc ma apuca groaza. Imi imaginam niste dureri extraordinare, un fel de tortura cu care trebuia sa platesti pentru minunatia de copil pe care o primeai in schimb. Eram bine de tot indoctrinata cu ce se crede in mod “normal” despre nastere, cand m-am dus la tara sa o vizitez pe bunica mea. Binenteles ca subiectul de discutie a fost nasterea. 
Dupa ce  ne-am bagat in paturile noastre, in camaruta copilariei mele, “in odaita” am intrebat-o:
“mamaie tu cum ai nascut?” ea a adus pe lume 2 baieti si o fata. 
Mi-a povestit atunci cum l-a “facut” pe tata intr-o pozitie tare interesanta, cu fundul intr-un taburet intors, se plimbase tot travaliul pana nimerise fix acolo. Explicatia ei a fost:
-” Mamaie, pana nu-ti gasesti pozitia, te fatai ca vaca cand trebuie sa fete” 
 - “Si durerile, cum rezisti?” 
-” Te- ntareste Dumnezeu mamaie!”
Vecina ei era tocmai moasa satului asa ca a avut sprijin pe tot parcursul nasterii.
In acelasi timp cu nasterea bunicii a avut loc o alta in sat, dar cum era o singura moasa, “saraca” mamica a trebuit sa se descurce singura.
Dupa ce a terminat cu bunica ,moasa s-a dus si la ea ,iar cand a ajuns copilul era deja infasat si femeia era urcata in pod sa ia malai, vroia sa-si faca o mamaliga. ” o luase foamea mamaie de cat se caznise”
 Cand am auzit asemenea povestire mi-am sucit mintea zile intregi incercand sa inteleg cum femeile astea au putut sa aiba asemenea experiente simple si usoare iar noi, femeile moderne, cand trebuie  sa nastem ne dam de ceasul mortii cu tot suportul medicinei avansate. Sa nasti in ziua de azi e un gest de curaj! Inainte era un eveniment ca toate celelalte. Si toate astea s-au schimbat de la o generatie la alta!  
In cele din urma am ajuns la concluzia ca trebuie sa ma documentez mai bine despre acest subiect. Daca tot avea sa mi se intample si mie trebuia macar sa stiu despre ce e vorba. 

In cele 6 luni pe care le mai aveam pana la DPN am aflat o groaza de informatii. Cred ca si  Rares m-a influentat in chestia asta, nu stiu daca nu cumva a venit de la el toata povestea. Oricum ma simteam invincibila. 2 in 1
Am aflat multe lucruri  despre practicile trecute si contemporane ale medicilor ginecologi, despre mecanismul de functionare al hormonilor si ceea ce face ca simplelele contractii sa fie resimtite ca dureri. Am aflat despre capacitatea mamei de a fi telepatica in acele momente,despre nasterile extatice si nu in ultimul rand despre nasterile orgasmice.
Din povestirile citite in cartile lui Ina May am realizat destul de repede ca de fapt nasterea este nu numai un proces fiziologic dar si o experienta spirituala de neegalat.
Este un moment de iluminare, in care ajungi sa te cunosti pe tine,inveti sa dai drumul tensiunilor si bagajului inutil de griji, este momentul in care te cureti sufleteste,  accepti sa mori, sa renunti, ca la sfarsit sa renasti curata si luminata. Este un prag, o poarta, care odata depasite te duc la un alt nivel al existentei. Nasterea este o taina si are un milion de semnificatii. Nu este durere.
 Imi aduc aminte ca am vazut un documentar care se numea Orgasmic birth si o doamna spunea ceva de genu. : daca ai gasi o harta in care e reprezentat drumul catre o comoara inimaginabila, nu ai face efortul sa mergi sa o iei?
Eu am gasit harta. Stiam prea multe chestii ca sa pot sa fac altfel.
Chiar daca am ajuns la spital :) la sfarsit am gasit comoara! 

Trebuie sa recunosc ca noaptea aia a fost magica. Eram deja in saptamana 41. 
Interesant este ca noi vroiam sa-l intampinam pe Rares singuri. Eu cu Val. Ce sanse erau sa apara din senin moasa perfecta sa ne ajute sa ducem la bun sfarsit aceasta incercare? ai zice ca zero. Ei bine, daca vrei cu tarie ceva toate se aseaza in asa fel incat sa se intample. Nu ma mira deloc ca Irina ne-a trecut pragul. Nu ma mira nici ca a venit  cu Alexandra, cea care a facut aceste poze minunate.
M-au inconjurat cu grija si rabdare si au reusit cu totii, inclusiv pisica, sa se conecteze la acea sursa miraculoasa de energie care a facut sa mai apara inca un suflet in aceasta lume.
Val a fost extraodinar de calm si increzator. Nu pot sa uit cum ma incuraja si imi zice dupa fiecare contractie: “Ce senzatie interesanta”! tinea mortis sa nu cataloghez contractiile ca fiind dureroase si ce dreptate avea. Ce sens avea sa-mi zic: doamneee ce durere! Irina era tot timpul langa mine exact atunci cand aveam nevoie plus ca era foarte happy asa, ma facea sa ma simt bine, parca era imbatata cu experienta asta. Pe Alexandra dabia o vedeam,era foarte discreta, desi nu am apucat sa stam prea mult de vorba,o simteam calda si stiam ca e alaturi de mine cu totul, pentru ca si ea trecuse prin aceasi experienta, nascuse acasa. 
Daca mi-a fost frica? nici o secunda. Mi-am depasit si mie asteptarile. Stiam si simteam ca este lucrul ce mai natural din lume. Am crezut intr-o reusita totala! 
Planul meu a avut insa un defect. Scenariul meu era facut pana la momentul expulziei. Ma gandeam  ca dupa ce il vad pe bebe pe partea astalalta mi-am terminat treaba ;n-a fost chiar asa, a fost un pic mai complicat. Da nu-i bai. M-am gandit vreo secunda ca imi pun viata in pericol sau viata copilului? Nu prea. Nu pentru ca sunt inconstienta sau nebuna ci pentru ca am invatat sa simt ce e bine si ce nu e, am invatat sa-mi ascult inima fara sa mai plec urechea la altii. Cand ma gandeam ca as putea sa nasc in spital mi se umplea sufletul de spaiama, cand ma gandeam sa nasc acasa mi se umplea sufletul de entuziasm.
Nimic nu e mai frumos decat sa-ti urmez inima.
Intr-un final am ajuns la spital pentru ca Rares s-a gandit sa sparga usa. A fost un baietel cam mare, 3700. Eu am o constitutie osoasa nefavorabila unui copil atat de mare. Mi-am imaginat ca ii iese pe o contractie capul, dupaia pe urmatoarea umerii, de unde, am impinsa asa de tare ca a sarit dintr-o data ca pestele. Irina mi-a zis atunci sa incerc sa ma opresc din impins sa o las mai moale, dar mi-a fost imposibil.
Nimic nu mi s-a parut a fi mai intens decat contractiile astea de sfarsit. Simteam atata energie in mine, incat as fi putut sa sparg un munte in doua:) Val mi-a spus ulterior ca se vedea din exterior cum fiecare muschi al corpului meu se contracta ca sa canalizeze acea energie, pe care nu aveam cum sa o stavilesc.In momentul ala nu era vorba numai despre mine sau despre copilul meu, era vorba de intreg universul. Ceea ce se intampla nu era orchestrat de mine, era orchestrat de Divinitate. Sincer ala a fost momentul in care m-am simtit cel mai aproape de Dumnezeu:) hihihi. Oricum m-am ales cu perineul rupt. O alta problema a fost ca eu nu prea mancasem de 24 de ore plus ca sunt de cand ma stiu anemica. Oboseala si sangele pierdut in urma nasterii m-au facut sa am o hemoglobina cam mica. Si asa am ajuns la spital. Acolo alte peripetii. Eram oricum in al noualea cer, reusisem sa-mi nasc copilul, asa cum mi-am imaginat. Copilul era super sanatos.Nu ma mai interesa nimic. 
Cand m-au urcat pe masa sa-mi coasa perineul si anestezistul mi-a spus ca o sa ma adoarma un pic acum. Eu am zis atunci in gand :hai cu somnu! 
Familia si unii dintre prieteni nu au inteles gestul nostru, parintii inconstienti, ne jucam cu viata copilului!! sau cealalta placa :nu-ti dai seama ca puteai sa mori (am avut hemoglobina 5). Nu, nu aveam cum sa mor, nu eram pregatita. Rares nici atat, omu daia venea pe lumea asta, sa traiasca, nu sa moara:)
nu-i invinuiesc pentru judecata lor.E absolut normal. Unora le este imposibil sa inteleaga ca au putere deplina asupra vietii lor. Traiesc asa la intamplare, fara sa constientizeze ca sunt creatori activi ai propriei lor experiente. Culmea e ca dupa ce viata lor e o mare varza, se dau cu curu de pamant sa le urmezi sfatul si sa faci cum zic ei.  Daca nu faci ca ei se simt ofensati, mai ales daca “asa se face”.. de ce esti tu mai cu mot? Eu nu le zic sa faca asa cum fac eu…..
Ce-am invatat din aceasta experienta?
Am invatat sa-mi ascult sentimentele. Viata e frumoasa. Omul pierde timpul incercand sa afle raspunsuri la intrebari studiind exteriorul sau. De fapt toate sunt in interior. Ca sa cunosti lumea ai nevoie doar de tine.

The seeker is he who is in search of himself.
Give up all questions except one: ‘Who am
I?’ After all, the only fact you are sure of is that
you are. The ‘I am’ is certain. The ‘I am this’ is
not. Struggle to find out what you are in reality.
To know what you are you must know what you are not!

I am that-sri nisargadatta maharaj

Cred cu tarie ca suntem creatorii propriei noastre experiente. Ca s-a intamplat sa ajungem la spital a fost evident din vina noastra. A functionat perfect zicala:de ce ti-e frica daia nu scapi! Cum a fost acolo? Irina a vorbit despre unele aspecte, total adevarate. 
Eu si Val suntem genul de oameni mai fraieri ai zice, acceptam orice fel de comportament de la omul de langa. Consideram ca e dreptul lor sa faca exact asa cum cred, ala este nivelul lor de cunostinte si intelegere. Am realizat ca nu putem sa controlam ce fac si ce zic altii, putem sa controlam doar cum ne simtim in legatura cu ce zic sau ce fac altii.
Este evident ca perspectiva mea cu ceea ce s-a intamplat nu este aceeasi cu cea a lui Val, nu este aceeasi cu a Irinei, nu este aceeasi cu cea a lui Rares, cea a doamnei Iordan.. si tot asa,chiar daca vb despre aceleasi fapte fiecare le-a trait in felul sau.

So.. iata ce am “scuipat” aseara intre primul somn al lui Rares de dupa baita si primul supt din noapte…a fost cam asaaa, au trecut 2 luni de atunci…
Am inteles ca trebuie sa mergem la spital, chiar daca nu imi convenea si atunci s-au facut toate demersurile in acest sens. Cand am plecat cu ambulanta de acasa, m-au luat intr-un scaun cu rotile. Domnul care statea in spate era sa ma scape pe scari, in momentul ala m-am gandit la el si mi-am dat seama ca e mega gras, saracu gafaia, de fapt scotea un suierat, m-am gandit ca are probleme cu inima si probleme acasa, l-am inteles pe om si n-am zis nimic.
Afara era frig, Irina s-a dezbracat si mi-a dat haina ei, a pus-o pe mine. Nu vroiam sa o iau, eram putin stresata, ma gandeam ca a facut atatea pentru noi si acum sta intr-o camasuta si moare de frig. mi-a zis ca eu am nevoie de haina mai mult decat are ea. am inteles, si eu as fi facut la fel.
Pe drum am cam dormit asa, eram obosita, oricum era pace deplina in mine, nu eram deloc speriata, panicata, stiam ca totul e asa cum trebuie sa fie pentru ca era bucurie. La spital nu stiu ce au vb Val si Irina cu cei de la RM. m-am trezit intr-un salon cu doamna Ursea .Val era in usa alb la fata cu ochii de Bou cum ii zic eu , mega nervos. Am inteles ca nu putem sa ramanem acolo.I-am inteles si pe cei de la RM. In ziua de azi ti-e frica sa ajuti un om din cauza implicatiilor legale. Asa a e viata noastra ghidata de norme, legi si reguli. Am zis ca platim. Am privit-o pe dn-a Ursea si am inteles-o , ii era frica sa se ocupe de un asemenea caz, nu era ceva ce facea in mod regulat. Ar fi putut sa-si aduca aminte de juramatul lui Hippocrate si de ce e acolo, dar am inteles-o si am zis super calma ca daca nu vor sa ne primeasca nu e nici o problema, asta e mergem in alta parte. Atunci zic eu ca s-a sensibilizat si a zis ca ok. Oricum decizia nu ii apartinea, nu stiu cine a luat decizia sa plecam acasa si dupaia sa ramanem. Val mi-a povestit ca doamna asistenta care facea crize pe holuri sa plecam acasa, dupa ce ne-am internat era draguta si zambitoare. Ce se schimbase? Ca am zis ca platim?Apropo mi se parea ca sunt mega telepatica si vedeam oamenii asa cum sunt. Au inceput sa ma pregateasca pt internare. O asistenta tanara mi-a pus branula, am ramas mult timp cu ea, a fost pusa mega prost, mi-a stresat vena, am avut cotul umflat si dureros doua saptamani dupa ce am ajuns acasa, ma durea cumplit cand il alaptam pe asta mic pe dreapta. Am inteles-o pentru ca asa a putut ea sa o puna. Era o fata buna, speriata de fapta mea. Am ajuns in sala de operatii..irina nu a avut voie sa intre. Acolo m-au asezat pe masa de operatii si mi-am dat sema ca acum sunt pe mana acestor oameni. Am fixat-o pe doamna doctor si i-am multumit pentru ca se ocupa de mine, ca sa inteleaga ca ii sunt recunoscatoare si ca am incredere in ce se va intampla acolo, stiam ca o sa fiu adormita , nu stiu de ce.
mi-au pus cateva intrebari, in special domnul cu anestezia. o doamna asistenta, ma gandeam eu ca are ceva ani in spitalele de stat ma impungea cu fruntea si tinea dintii inclestati  sa inteleg ca nu e deloc de acord sa ma ajute, dar e nevoita. am inteles-o si pe ea, ala era nivelul ei de intelegere. m-a inttrebat daca vreau sa-mi faca vaccin antitetanos. am ca zis nu. cu vaccinurile alta poveste.a venit o doamna doctor tanara si blonda suparata ca trebuie sa trateze un astfel de subiect. m-a intrebat de ce nu vreau sa fac vaccinul. mi-era greu sa stau sa-i explic teoria mea despre vaccinuri acolo pe masa. mi-a zis ca trebuie facut ca am nascut acasa… mediu nesteril, mi s-a parut o aberatie dar am acceptat parca mai mult de  dragul ei. domnul anestezist mi-a zis ca ma adoarme. bombaa , ma culc si eu un pic.
m-am trezit tot pe masa. eu si doamana asistenta care ma-impungea. i-am pus cateva intrebari avea dintii inclestati. am aflat ca trebuie sa mai stau vreo doua ore acolo, asa e procedura.
apoi am fost in postoperator, perfuzii cu sange am primit dabia la pranz, la spital ajunsesem in jur de 6 dimineata. in salonul ala eram eu si inca4 mamici care nascusera prin cezariana. m-am simtit stanjenita asa…aveam unghiile negre de la sangele inchegat sub ele. n-aveam telefon le mine, ma aveam doar pe mine in haine de spital.
a venit Val pe la mine , am intrebat unde e bebele, am inteles ca a fost nevoit sa-l interneze ca sa poata sa fie cu mine, am zis ca e ok decizie corecta, ce altceva puteam face.m-am amuzat ca toate doamnele sin salon aveau  fetite, una dintre ele avea gemene. mi-l imaginam pe Rares in maternitate cu 5 fetite. mare gagicar de mic.:)
am cerut sa-mi aduca copilul. A venit de vreo doua ori. fiecare copil venea cu o aseistenta. a noastra era tanara, slaba si roscata, avea ochii goi, eu eram mega stangace, nu stiam cum sa-l alaptez. Acasa Irina mi l-a pus la san si l-a ghidat. acum incercam sa fac asta dar parca nu-mi iesea, ii ziceam asistentei nu prea curge lapte , cum sa fac. ea m-a strans de san de cateva ori si cam atat. l-a luat nehranit fiind. cred ca dupaia i-au dat si lapte praf. m-am gandit ca o sa-mi dau seama cum functioneaza si asta in cele din urma. Sunt convinsa ca ar fi putut sa ma ajute mai mult doamana asistenta, dar na…
mai tarziu am ajuns in rezerva, m-am bucurat ca am o camera a mea, cu tot confortul. M-am gandit ca o sa ne coste de o sa ne usture. 
Am cerut copilul, incercam sa-l alaptez, nu stiu ce manca el acolo, eu ma strangeam de san si nu iesea mare lucru. toate asistentele dragute, erau amuzate de faptul ca incerc sa-l alaptez si sa stau cu el in camera. amuzate in sens admirativ. 
Doamna Catalina Iordan, la fel o inteleg si  pe ea, asa a stiut ea sa managerieze o astfel de situatie, un copil nascut acasa. care fuseze vazut in prima ora de o neonatoloaga la noi acasa, si era ok, la primele semne vitale,mancase, avusese si scaune, ba chiar isi intorcea capul de pe o parte pe alta, omu era bine.
Inteleg ca meseria ei e un pic grea. iei nou nascutul, care nu vorbeste, doar plange si incerci sa vezi daca e bine sau nu, de fapt incerci sa cauti semne care ar putea sa-ti arate ca sunt probleme. de fapt cauti probleme. meseria este grea plus ca sunt l amijloc si implicatiile legale. cum nu sunt doi oameni la fel nu sunt doi neonatologi la fel. 
Ca sa continuam in tonul de filingeala. cand am cunoscut-o pe Doamna iordan mi-am dat seama ca mi-e greu sa o urmaresc. mi-a oferit prea multa informatie de odata. am retinut ce m-a interesat. cu restul l-am lasat pe saracul Val.
am retinut ca bebele alaptat la san trebuie sa manance mega des, chiar si din ora in ora, daca nu are scaune, nu face pipi inseamna ca nu se hraneste bine, daca nu se hraneste bine ar trebui suplimentat cu lapte praf, ca moare bebu de foame. Mi-a dat un tabel in care sa completez ora la care a mancat cat a stat la san si cat lapte praf a primit.
am incercat sa il completez, dar ma enerva ca  lucrurile nu se intamplau de asa natura incat sa pot sa completez. adica statea ceva la san, molfaia acolo, dar eu cred ca manca 50 % din tamp si restul nu. plus ca nu aveam alta treaba.. trebuia sa stau cu ochii pe ceas sa numar minutele… am lasat-o moarta.
Am stat cu el in camera cat am putut. Asistentele ma sfatuiau sa ia copilul ca sa ma pot odihni. le lasam sa-l mai ia. reprize de 3 ore, mai dormeam si eu. Val aa dormit cu noi in rezerva s-a gasit un pat si pentru el. Copilul plangea si nu stiam cum sa-l linistesc, doamna neonatoloaga mi-a verificat odata un pampers si mi-a spus ca nu prea era ud, deci nu se hidrata. Eu pana atunci nu-l schimbasem niciodata. il schimbau doamnele de la maternitate. Atunci ceream singura formula. Val era paranoic si imi zicea sa ii dau cu seringa. Am incercat sa fac si asta. pana la urma i-am dat cu biberonul. Stiam eu ca nu se invata el cu asta pe veci. intre timp beam multe ceaiuri de lactatie. odata ajunsa acasa, de a doua zi laptele s-a instalat normal si a fost totul bine.
Cand venea doamna neonatoloaga in vizita ma lua nasol pe sira spinarii, ma speria, stiam ca ea cauta probleme si ca are la indemana tot limbajul profesional ca sa ma convinga ca unele investigatii trebuie facute. Val s-a inteles cu ea sa nu faca nici o investigatie copilului fara sa fim de acord.Ma temeam de unele investigatii care ar putea sa duca la un efect dinasta domino. cum s-a si intamplat de altfel.
Eu avusesem streptococ in sarcina, era posibil , sanse mici , ca copilul sa fi luat streptococul la nastere, caz in care ar fi putut sa duca si la septicemie la beb.
mi-a explicat ca poate sa fie nasol pt copil , ca am nascut acasa si ca in mod normal ala se trateaza cu antibiotic in timpul travaliului, astea le stiam, ma documentasem bine inainte. era ceva de genul, hai sa facem super multe teste sa vedeme daca fatul din burtica nu are cumva defecte cromozomiale. sunt sanse foarte mici, dar se poate intampla. PANICA hai sa facem niste chestii ca sa nu fie panica. m-a sensibilizat si m-a convinsa sa faca analize copilului cand mi-a zis  ca scancetul lui are o tonalitate, nota aceea inalta este anormala, semn ca are un disconfort. Eu eram la primul copil, nu stiam cum trebuie sa fie scancetul copilului, m-a convins. si asa ne-am apucat sa facem antibiotic intravenos in profilaxie pentru streptococ, bazandu-ne pe o analiza de proteina modificata. nu sunt doctor si nu stiu toate, toate datele, dar mereu am intrebat-o ca sa inteleg cum functioneaza treaba. la un moment dat mi-a zis ca are streptococul in sange. De fapt nu avea analize care sa dovedeasca asta, avea doar o valoare crescuta a proteinei reactive care din cate am inteles indica existenta unei inflamatii. Aceasta putea sa se datoreze drumului lung si anevoios pe care rares l-a parcurs prin canalul de nastere. poate ca nu a vrut sa se mai complice si sa-mi explice, concluzionand ca e de la streptococ. eu am cerut analizele si am mai intrebat si alte persoane. s-a simtit un pic ofensata, imi pare rau pt ea. o inteleg. dar incerca sa ma sfatuiasca sa fac antibiotic copilului si nu imi convenea. in cele din urma  stafilocoul se putea detecta doar daca se facea o hemocultura si rezultatul venea in 3 zile, pana atunci in cazul unei infectii se putea ajunge la deces infantil. Si iata-ne in cazul unei probleme detectate de doamana doctor. ai zice ca e bine ca s-a intamplat asa… sau nu….am acceptat sa facem tratament pana ieseau rezultatele.Ne-am atras-o si pe asta. Am zis ca plecam acasa, trebuia sa venim sa ii facem din 12 in 12 ore la antibiotic. am semnat pe propia raspunedere, ne-a picat fata cand am prim it nota de plata, am inteles si asta..au vrut sa ne invete minte. Erau la mijloc multe orgolii. nu am vrut sa nastem cu ei ….
Si uite asa pleca Rares in fiecare dimineta si seara cu bunica si cu Val la Rm sa-si faca tratamentul. Inca de la prima vizita el gastigase in greutate 50 de grame. prima branula a fost pusa prost, tot la cot culmea, a avut galmite o luna jumate… intelegem, mana mica , vena mica, misiune imposibila.
dupa 3 zile ies analizele, avea un stafilococ care se gaseste pe toate suprafetele, pe toate tegumentele. dar la el era in sange. foarte multe persoane au spus ca proba a fost contaminata din neatentie….cine poate stii… ideea e ca tratamentul cu antibiotice facut ii veneau de hac sigur. nici n-a mai fost cazul sa refacem analiza… 
Asa a fost sa fie. o vreme ne-am facut mustrari de constiinta pentru startul asta cu stangul pe care l-a avut copilul cu antibioticul intravenos desi culmea noi de asta am fugit…
Colac peste pupaza la RM sunt oamenii obisnuiti, de toate felurile si albi si negrii si colorati. In mare parte am fost tratata cu compasiune si intelegere de asistente si de unii doctori. Am ales sa vad partea pozitiva a lucrurilor. La controlul de dupa nastere am fost tot acolo. Domnul Tarpan, un om de milioane. Cunosti un om de la prima privire…
Nu, nu cred ca si alte mamici trebuie sa aiba aceeasi experienta, repet, fiecare isi creaza propria realitate. Am citit pe net despre cateva mamici care trebuie sa nasca acolo ca sunt paranoizate de povestea asta. Le inteleg.Nu e cazul, totul o sa fie bine, fiecare experienta este unica.

Am fost de acord sa facem publica aceasta poveste extrem de delicata din dorinta de a deshide noi orizonturi  in practica de gen. Nasterea este un fenomen fiziologic care e atat de medicalizat incat se transforma intr-unul patologic. Nasterea se intampla, trebuie intervenit doar daca e cazul. Nu sunt doua femei la fel deci nu sunt doua nasteri la fel. Am fi vrut sa avem langa noi un doctor care sa poata sa intervina in cazuri extreme, am fi vrut sa avem ambulanta care sa ne sustina o eventuala urgenta, am fi vrut sa fie altfel. Ne-am descurcat cu ce-am avut..asta a fost nivelul nostru de intelegere si decizie.
DA, cred ca avem nevoie de doctori la nastere daca este cazul.
DA,cred ca avem nevoie de moase la orice fel de nastere.
DA, cred ca trebuie sa tratam cu super respect mama si copilul pentru ca sunt nucleul ce sta la baza societatii noastre. 
NU, nu cred ca o astfel de nastere/experienta cu putine interventii medicale este ceea ce ar trebui sa-si doreasca fiecare mama.
DA, cred ca oamenii pot lasa orgoliile profesionale la o parte si dimensiunea financiara a lucrurilor pentru a  comunica, colabora spre binele mamei si al copilului.
DA, cred ca trebuie sa existe un cadru in care astfel de situatii sa se desfasoare.
Lucrurile se vor schimba si la noi in tara. valul asta de mame inconstiente care totusi aleg sa faca asta cu toate riscuriele nu se izbeste in zadar de toti peretii. 
Sfatuiesc pe fiecare mama sa-si urmeze insinctul, indiferent ce decizie iei.nu poti sa gresesti. oricum esti mama perfecta pentru copilul tau! altfel nu te alegea pe tine! 
Imbratisez toate mamele, cu toate experientele lor. E minunat sa aduci un copil pe lume.
ii multumesc Irinei pentru tot ce a  facut pentru noi si o invidiez sincer pentru ca are posibilitatea sa asiste la astfel de momente.Multumesc Alexandrei Dinca pentru pozele minunate, si pe ea o invidiez pentru ca imortalizeaza asemenea momente.
Le multumesc si lui Val si lui Rares pentru ca exista in viata mea si ii iubesc din toata inima. Multumesc parintilor lui Val care ne-au inteles si ne-au ajutat cum au putut. 
Acum am treaba, am un copil de crescut:). daca dormim cu el in pat sau il mai leg de mine si il port sau il alaptez exclusiv la san nu se cheama ca sunt exagerata si fac asta de dragul”modei” in stilul bio, trio, smart parenting, hippie style. Se cheama ca imi urmez instinctele.
Toate femeile din lume stie ca binili invinge!